Unul dintre elevii din Teleorman care au lovit o profesoară a fost reținut

Unul dintre elevii din Teleorman care au lovit o profesoară a fost reținut
Publicat: 07/12/2017, 10:30

Purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, Alexandra Dragole a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că anchetatorii au extins cercetările în cazul băiatului în vârstă de 16 ani, ajungând la concluzia că acesta a săvârșit și infracțiunea de lipsire de libertate.

„Cel în vârstă de 16 ani a fost reținut după ce s-au extins cercetările în vederea săvârșirii și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Urmează ca, în cursul zilei de astăzi (joi – n.r.) să fie prezentat instanței de judecată cu propunere corespunzătoare”, a afirmat reprezentantul IPJ Teleorman.

Totodată, în urma anchetei, pentru acte de violență fizică și verbală asupra unui cadru didactic s-a stabilit sancționarea cu mustrare scrisă și scăderea mediei la purtare la patru pentru trei elevi implicați direct în actul de agresiune, precum și observație individuală pentru ceilalți elevi prezenți în clasă în momentul săvârșirii actului de violență, care au avut o atitudine pasivă.

Săptămâna trecută, în mediul online au circulat imagini filmate într-o școală din comuna Poroschia, județul Teleorman, în care o profesoară a fost batjocorită și lovită de elevi. În clasă se aflau și alți elevi, dar nimeni nu a intervenit, iar elevul care a filmat a folosit cuvinte jignitoare.

Profesoara agresată este cadru didactic suplinitor la Școala Poroschia și este în primul an de învățământ. A susținut examenul de titularizare anul acesta și a obținut media 8. Cum nu a găsit catedră titularizabilă, a optat pentru mai multe ore de suplinitor în mai multe școli.

Clasa în care a avut loc incidentul este cunoscută ca fiind una cu probleme, iar din efectivul de 14 elevi, 12 au luat parte la hărțuirea cadrului didactic, arată inspectorii ISJ.

În urma incidentului, profesoara a refuzat să depună plângere penală la Poliție, iar Inspectoratul Școlar Județean Teleorman nu poate lua decizia mutării profesoarei la altă școală, astfel că aceasta va preda, în continuare, la clasa cu probleme.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a cerut Guvernului măsuri de protecție pentru profesori, după cazul din Teleorman.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×